taximetrie în Cluj

Scurt istoric

În toamna lui 2014 existau în Cluj-Napoca în jur de 2.600 de autorizații emise de Primărie pentru taximetrie, iar primăvara lui 2015 a fost fixat un termen limită pentru relicențiere. Asta pentru că în 2010, la apariția legii care stabilea numărul de taximetre raportate la mia de locuitori, în Cluj-Napoca erau 2.700 de autorizaţii. Pentru că din acestea trebuiau să rămână, conform legii, doar 1.600, Primăria  Cluj nu mai emite de atunci alte autorizații pentru activitatea de taximetrie – suntem deja peste lege.

Cum condiția pentru prelungirea licenței era ca mașina să nu fie mai veche de 5 ani, în toamna lui 2014 s-au depus doar 2.400 de cereri de re-licențiere: 200 de persoane nu și-au permis să-și schimbe mașina, semn că la acel moment activitatea de TACI nu era chiar așa de profitabilă. În Cluj distanțele nu sunt chiar așa mari ca-n București, și chiar dacă tarifele / km sunt mai mari, prețul unei curse este sensibil mai mic.

Dar faptul că nu se mai emiteau autorizații, ca și încercarea celor care nu-și puteau achiziționa o mașină nouă de a-și vinde firma de taxi (cu tot cu autorizație) au creat o piață pentru acestea. Cam 4.000 euro se cerea în 2014 pe o autorizație de taxi, și nu se găseau chiar ușor cumpărători pentru ele – ca dovadă că 200 dintre ele au și fost anulate. Citiți mai multe despre acest subiect aici.

Situația prezentă

Pentru că legea impune ca taximetriștii să fie arondați într-un dispecerat, există în prezent mai multe firme de taxi în Cluj, fie cu mașini proprii, fie amestecat, cu un dispecerat ce grupează mașini proprii și taximetriști independenți, cu mașini proprietate personală. Un mic top arată așa:

  1. Napoca Taxi, fosta Diesel 953, care din 2009 și-a schimbat numele în Napoca 953. Conform informațiilor de pe situl propriu, compania dispune de peste 400 de mașini în toate cartierele clujene.
  2. Daniel Taxi, înființată în 1999 sub denumirea inițială Primdiesel Taxi SRL, redenumită din 2009 în Daniel de Silver SRL
  3. Taxi Pritax din gestiunea firmei Pritax City S.A este prima companie de taxi din Cluj-Napoca. A fost înființată în 1990 sub forma unui sindicat cu scop lucrativ, Sindicatul Liber Pritax Cluj-Napoca. Abia din aprilie 2001, acest sindicat s-a transformat în S.C. Pritax City și au fuzionat cu cei de la S.C. City Taxi SRL.
  4. Terra Fan SRL are sediul pe strada Fabricii numărul 118, înființată în 1991
  5. The Goodcab este un dispecerat înființat de o mână de taximetriști, în urma încercării de boicotare a aplicației Clever Taxi de către patronii dispeceratelor clujeni. Aceștia lucrează și cu Clever, și cu Star Taxi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *